m-am lasat de fumat, ce mai vreți de la mine

plaja ingerilor

Plaja îngerilor se întinde de la Claude Mann și Jeanne Moreau până la? Eu n-am văzut îngeri recenți. Sau poate am văzut unul, dar l-am suspectat că e vreun dorian gray, pentru că n-avea vârstă și era ridicol de frumos. Vorbea franțuzește. Întreba dacă am văzut La baie des anges. Nu pe mine, dar am considerat că vous m-ar putea include așa că am plecat în seara asta la Nisa, în 1963 (Djuvara era deja în Nigeria). Ea era un înger căzut în păcatul de-a avea un corp franțuzesc pe care-l purta în niște rochițe franțuzești până la genunchii care nu se mai puteau despărți unul de altul, obligând gleznele fine să facă pași mici, mici, în pantofiorii franțuzești cu tocuri cui, până la cazino și înapoi în camera lui de hotel. El chiar era un înger, pe care regizorul a aranjat să-l întâlnească cu ea ca să nu-mi mai dezlipesc eu privirea de la ecran. Numărul ei norocos era 17.  Și 17 și 1963. C’est trop pour moi.

Rien ne va plus. Les jeux sont faits.

dacă aș fi știut, dacă aș fi știut

http://www.thechronicle.ro/blogging/blogosfera-romaneasca-raport-final/

forget me not

Tobias Menzies

Mda. I will not forget you.

Sorry, Heath.

trebuie sa ies din casa trebuie sa ies din casa trebuie sa ies

am treaba

Am treabă, muultă treabă, sunt foarte ocupată, sunt o persoană importantă, sunt şefă, v-am mai spus? Am atâta treabă că mă paralizează numai gândul la câte lucruri am de făcut, de isprăvit sau de-nceput. Aşa că nu fac nimic. Adică mă gândesc că trebuie să mă apuc să fac mai întâi o listă cu ce-am de făcut.  Dar nu fac nimic. Nu ştiu cu ce să-ncep. Nu ştiu cu ce buget. Ba aş şti, dacă m-aş apuca şi aş pune mai întâi cuminte pe hârtie toate câte sunt de făcut. Pe multe dintre ele nici nu ştiu să le fac. Dar aş şti, dacă m-aş gândi rând pe rând la fiecare. La care? Deocamdată nu fac nimic. Mă bate soarele în cap şi toate grijile, dilatându-se, iau o mai mare amploare. Îmi vine mai degrabă să fug decât să mă apuc. Să fug la mare. Şi să rămân acolo. După nişte calcule de-ale mele mai vechi, aş putea să-mi vând cutia în care dorm pe-o coşmelie în Santorini. Şi faptul că nu ştiu încă ce altă treabă aş avea de făcut acolo îmi goleşte mintea, mă linişteşte a somn.

leurda, melcii şi nea Vasile, şoferul de camion

Pe lungul drum al meu către mine, pe vremea când mă fascina Patapievici şi zburam în bătaia săgeţii, l-am întâlnit pe nea Vasile. Nea Vasile a venit la pachet cu casca galbenă, camionul şi treaba mea de ingineră. Treaba mea de ingineră era să fac ce mi se spune. Şi mi se spunea adesea să merg colo şi colo să constat, să încarc, să descarc şi să semnez hârtii. Multe, multe hârtii, care de care mai unsuroase. Din cei zece ani de inginerie îmi amintesc vag de încercările mele de-a mă împrieteni cu pompele morfolite, compresoare urlătoare şi enigmaticele schimbătoare de căldură, de o oarecare tandreţe pe care o purtam reactorului de cracare catalitică şi mărcilor tensometrice care-i măsurau pereţii subţiaţi de bătrâneţe, dar mai ales de drumurile pe care m-a purtat camionul lui nea Vasile. Bocancii, nădragii şi o oarecare îndârjire m-ajutau să urc în cabina uriaşă fără ajutor şi s-ascult poveştile de drum lung ale lui nea Vasile. Fără vârstă, fără tristeţi, fără griji, nea Vasile avea întotdeauna agenda lui. Bine, bine, domnişoara inginer, ajungem, nu mai staţi încruntată, dar trebuie să opresc aici şi acolo, trebuie să şi mâncăm. Staţi liniştită, până se-ntunecă suntem înapoi.

Şi trăgea nea Vasile pe dreapta, îşi scotea butelia, o aşeza frumos în cabină, scotea de sub scaun şi tigaia, de undeva de pe parbriz furculiţa, cuţitul şi dintre ziarele frumos învelite cârnaţii şi ceapa şi roşiile. Şi se oprea nea Vasile în pădurea care mirosea a usturoi şi venea cu braţul de frunze verzi, sabie. Ce-i aia, bre? Leurdă domnişoară, n-aţi mai văzut? Nu, n-am mai. Şi-mi povestea despre melcii pe care-o sa-i fiarbă pe seară cu leurda asta făcută saramură. De unde melci? Păi din grădină, ce n-aţi mai mâncat. Nu, n-am mai.

Ce-o fi făcând nea Vasile?