Archive for the ‘sala de aşteptare’ Category

I would like to die now, please

August 11, 2013
Anunțuri

şi un interviu cu mine, ce ziceţi de asta

Septembrie 5, 2012

http://www.thechronicle.ro/opinion/tristetea-pamantului/

bad hair day

Ianuarie 20, 2012

Mi-am, da, cu foarfeca, eu cu mâna mea. Capul meu arată ca o mătură. Faţa mea nu mai arată a faţa mea de mult. Nu ştiu a cui e şi cum a ajuns acolo, pe capul meu ca o mătură. Eu însămi nu mai arăt a nimic şi nimic. Nici bucurie, nici tristeţe, nici inteligenţă, nici interes. Mi-am tras un zâmbet abulic care confuzează pe toată lumea. Îmi fug mânile în gesturi nepotrivite de copil tâmpit. Mi se vorbeşte cu o politeţe precaută. Trebuie sa dorm. Asta e. De-aici mi se trage, de la nopţile chinuite de nesomn. Să dorm macar până-mi creşte părul la loc. Dintre toate acţiunile posibile eu aleg să pun mâna pe foarfecă şi să mă ciuntesc, în loc să merg la film, să merg la patinoar, sa merg la teatru, să sar într-un picior, să stau în cap, să spăl vasele, să cos un tiv, să tricotez un plover, să scriu ceva despre Dubliners pe blog, să mângâi motanul, să dau o fugă-n Finlanda să-i spun la multi ani, să fac o plăcintă, să repar frigiderul, să oho, câte altele aş fi putut să fac. Dar asta e, fac alegeri proaste. De tot felul. Din totdeauna. Nu ştiu ce să mă mai fac cu mine. O să-mi spuneţi că ştiu dar nu vreau. Ei bine, chiar ştiu:  trebuie să mă las de fumat dacă vreau să pot să dorm până o să-mi crească pletele la loc. Şi dacă nici n-o să mai fumez ce-mi mai rămâne? Hai că v-am încuiat. Cu Dubliners-ul lui Joyce. De fapt cu The Dead din Dubliners-ul lui Joyce. Cu tristeţile astea feminine care apar de nicăieri, din nimic, şi strică cheful şi viaţa câte unei dorinţe sănătoase şi pline de bune intenţii masculine.

mă duc

Octombrie 4, 2011

Mă sperii mă trezesc în vis mă duc. Umblu, lucru, mă obosesc, mă omor, urăsc, înnebunesc  în vis mă duc. Zac pe patul de moarte, pe canapeaua de moarte, pe scaunul de la birou de moarte, la volanul pejoului de moarte, zac în mine de moarte vie ca proasta: mă râd, mă plâng, fac glume bune, zâmbesc, sunt deșteaptă de moarte. Fac lucruri minunate. Sunt un om serios, din ce în ce mai serios. Mă mușcă singurătatea asta de fund, seară de seară, de-o viață, o tâmpită. Mă duc dracului.

nu mai stiu nimic

August 29, 2011

Mă rătăcesc în fiecare zi în lucrurile de făcut la uzină şi uit să mai scot capul, să mai respir muzică proaspătă, filme noi. Nu mai ştiu nimic din ce se mai petrece bun în lume. Fără fata mea sunt pierdută. Abia aştept să se-ntoarcă. Credeţi că se mai întoarce?

 

aseara m-a lovit gandul mortii, trebuie să am grijă de diminețile rămase

August 27, 2011

Nu vorbesc de răsfățul meu de fiecare zi, de-a fi sau a nu fi, vorbesc de gândul serios. Mă uitam la un documentar despre Truffaut și m-a lovit. Pentru prima dată m-am gândit cu adevărat că o să mor. Că nu mai am timp. C-am trecut de jumătatea statistică a vieților și de-acum încolo mai am puțin. Și cum observ că timpul trece din ce în ce mai repede și mai irelevant o dată cu vârsta, trebuie să dau mai mare importanță zilelor mele rămase, dimineților, mai ales, pe care le ignor de când eram mică. Da, asta e noua încercare la care mă voi supune: să-mi trăiesc fiecare dimineață. Să mă trezesc în zori ca să am putere asupra zilei și nu ziua asupra mea. Cam așa.

Vă rog frumos să mă-ntrebe cineva cu o zi înainte de a pleca ce clipe frumoase mi-au rămas la sfârșit în minte, în câteva cuvinte.Vă pot spune de pe-acum cam ce-am pus la borcan. Dar, uite, asta e cel mai mișto într-o viață de om, veșnica neliniște, nu știi niciodată ce-o să mai vină peste tine mâine, rău sau bun. Ha, și dacă mă-ntrebați acum de ce vreau să trăiesc, de curiozitate, o  să vă spun. Mor de curiozitate să văd ce se mai întâmplă în filmul ăsta al meu regizat la un loc de Laars von Trier, Truffaut, Woody Allen, Godard, Kubrick și Fellini.

fac eforturi disperate sa ma-nteleg cu doi extraterestri: un bebelus si un motan. help.

August 22, 2011

Bebeluşul nu e al meu, motanul e. Tare aş fi vrut să fie invers.

Singurul bebeluş  din lume cu care m-am putut înţelege a fost al meu. Mă lăsa să-i citesc gândurile.

va spusei doar

August 11, 2011

Cum, ce? Că Anglia nu e ok. Lumea nu e ok. Aştia mici care sparg magazinele se cred înt-un joc video. Nu sunt ok. Nu suntem ok. Totul e instabil. Omul e instabil. Noi nu suntem bine. Lumea n-are cum sa fie vreodata bine, aşezată, fiindcă omul nu e aşezat, n-are stare. Avem capul împuiat cu tot felul de prostii. Omenirea nu cred ca are cum să fie vreodată bine.  Eu nu sunt bine. Voi?

13, zi cu ghinion

Aprilie 14, 2011

Ar trebui să ţin minte doar fericirile răzleţe şi picate din cer, alea care vin exact când îţi stă părul mai prost şi nu le mai aştepţi şi nu ştii cum să le primeşti şi te izmeneşti ca proasta şi-ţi vine să faci pe deştepta şi spui tâmpenii peste tâmpenii şi le faci să se simtă prost,  mici şi în plus, cum şi sunt de altfel.  Fericirea mă-sii nepoftită, putea să dea un telefon înainte, să ai timp să dai cu aspiratorul, să faci patul, s-arunci în coşul cu rufe ciorapii, să faci un playlist soft cu beatles sau locatelli, să ştergi praful, să găteşti ceva delicat şi bun ca tine, s-apuci să-ţi pui zâmbetul cald pe faţă şi rimelul pentru privirea adâncă şi inteligentă ca s-o înfrunţi cu ceva demnitate, să-i vină să se descalţe la uşă, să se aşeze stingheră pe-o margine de scaun, să se-ntrebe dacă nu cumva deranjează. Deranjează! Ar trebui, da, să le ţin minte, să le-adun şi să le pun iarna pe foc, să-mi ţină de cald. Dar acum n-o să mă las copleşită aşa, de orice fericire nemeritată, care-mi bate la uşă pe nepusă masă, într-o zi de 13, zi cu ghinion.

si doar acum cateva luni

Aprilie 11, 2011

imi trimitea de la lisabona:

‘vecina’ mea (cu care ma-ntilnesc zilnic), caterina de braganca (sotia lui charles 2nd)