Archive for the ‘masa în familie’ Category

salford, manchester, whatever, anglia nu-i pentru mine

August 5, 2011

Anglia e pentru oameni disciplinați, stoici și cuminți. N-ai unde să stai jos. N-ai cum să potrivești apa caldă. Prea multă părăsire, prea mult pustiu, prea mult to let. Prea furnicar babilonian downtown. Prea murdar. Prea stă să plouă. Prea scumpă. Nu-i pentru mine. Oricum nu mai e loc, e ocupată de cetățenii fostului imperiului. S-or fi gândit să nu-i lase singuri pe britanici, că nu-i frumos după atâtea secole de prietenie, și-au venit pe insulă. Toți. M-am mirat s-o văd c-arată atât de bine în pozele făcute chiar de mine. Fotogenică, de vizitat neapărat, dar nu de stat.

 

Anunțuri

masa în familie

Februarie 26, 2011

Tata: Cât aţi făcut, 40 de minute? Păi cu cât ai mers?

Mama: Voi aţi auzit de ţara asta Butan?

Tata: Bună cartea astea a lui Vosganian. Impresionantă. Nu ştiam atâtea despre armeni.

Mama: Să vă facă mama nişte ochiuri la spanac?

Tata: Am terminat şi asta cu cafegiu. Nuu, păi ştiam ce se petrece, toată lumea ştia.

Mama: Pune-le şi fetelor un pahar cu vin. Ei lasă, ce dacă conduci, un pahar acolo n-are nimic.

Tata: Uite, am cărțile astea a lui Mândruţă, Djuvara cu Razboiul de şaptezeci de ani şi Juranalul Piei Pillat şi p-asta a lui Dan C.. Cu care să-ncep?

Mama: V-a plăcut peştele? Aşa-i că-i bun? Crap românesc, file de crap, douăsutedemii. Vezi, nu numai la voi e scumpă piaţa.

Tata: Am ieşit ieri pe la prânz, m-a trimis maică-ta să-i cumpăr nuştiuce, şi-am luat-o pe jos. Domnule, numai moşi şi babe. La zece moşi un tânăr. Sigur, la ora aia tinerii erau la serviciu sau la şcoală… deprimant. Am zis că nu mai ies decât seara.

Mama: Vedeţi c-aici aveţi puiul făcut pe grătar şi-aici la cuptor cu unt. Bine, lăsaţi-l pentru mine şi taică-tu pe-ăla cu unt. Dar în untul ăla sunt toate vitaminele, nu-nţeleg de ce vă tot feriţi de unt. Păi v-am adus şi pui ca să aveţi cu ce să mâncaţi mazărea. Am uitat să pun mărar, uite, vă puneţi voi.

Tata: Mi se-nchid ochii.

Mama: Aoleo, am uitat să vă dau ciorba. Dar voi n-aţi văzut farfuriile adânci? De ce nu mi-aţi spus? O ciorbă de perişoare, o bunătate. Să vă dau să luaţi acasă.

Tata: Faci şi tu o cafea?

Mama: Mergeţi şi luaţi fructele din balcon.

Tata: Cum, iar vă curge ţeava de la calorifer? Păi dai jos poxilina de anul trecut şi pui alta pe ţeava curată.

Mama: Mănâncă dragă şi tu o banană. E foarte hrănitoare. Are şi magneziu şi vitamine. Ei, nu mai poţi.

Tata: Şi instalatorul ce să facă? Cum să taie ţeava, dacă zici ca intră în perete? Trebuie să spargă.

Mama: Nu ştiu ce pierdeţi vremea cu sudoku ăla, o prostie.

Tata: Îţi mai pui mintea la contribuţie.

Mama: Nu gândeşti nimic, învârţi nişte cifre şi-atât. Ia, lasă fetele să plece că se-ntunecă.

Tata: Lasă sacoşele jos, staţi să iau ceva pe mine şi vi le duc eu până la maşină.

Mama: Crezi că se rupe? Să le mai pun într-o sacoşă?

Tata: Alo, aţi ajuns? Păi aţi făcut doar 40 de minute, cu cât ai mers?